Babe în tramvai

Posted: Octombrie 20, 2010 in People, Stuff

Babe în tramvai 

 

 

 

    Da. Da, dom’le, da. M-am săturat de babele din tramvai care îți cer locul. Nu le suport și nu pot să o fac nicicum.

    Ies de la școală, intru în tramvai. Aveam de mers vreo unșpe’ stații, așa că am căutat un loc. Ploua extraordinar de tare și era o aglomerație incredibilă în tramvai, dar până la urmă, am văzut un nene care s-a sculat de pe scaun, ca să coboare. Am așteptat să se pună cineva, m-am uitat în stânga, în dreapta, m-am asigurat că nu vrea nimeni locul. Deci m-am pus.

     Nu știu dacă de la ploaie sau de la aglomerație sau pur și simplu, dar aveam impresia că toată lumea se uită la mine, încercând să mă facă prin puterea minții să părăsesc locul, oferindu-l altcuiva. Mă simțeam de parcă făceam extraordinar de rău, pentru că deși mă uitam pe geam, puteam simți privirile celorlalți ațintindu-mă, de parcă eram o persoană groaznică pentru lucrul urât pe care îl făceam.

     „Nu. Stai pe loc, nu te da jos. Babele mereu primesc locul în tramvai, a venit rândul să stea și în picioare. Stai linistită, nu ești cu mult mai odihnită ca ele; ele tot ce fac în timpul zilei e să se plimbe cu tramvaiul, să meargă la cumpărături (dacă nu le fac nepoții sau copiii), să înghită pe pastile și să stea în pat, uitându-se la TV”, îmi spuneam. Dar tot mă întrebam dacă ar trebui să rămân pe loc sau să ofer locul cuiva. Mă uit în dreapta, baba de pe scaunul din dreapta mea se uită la mine de parcă aș face un vandalism. Mă uit în spate, ceilalți se uită la mine și ei. INVAZIE DE BABE ȘI MOȘI, băgami-aș p**a în oboseala lor de rahat.

    Continui să mă uit pe geam. Stau, de parcă așteptând să se întâmple ceva, de parcă aș fi prezis. Și here it comes, o femeie din dreapta, de lângă scaunul cu baba care se uita urât la mine, îmi spune: „Nu te supăra, fetițo, vrei să îi oferi locul doamnei de aici? Că e mai în vârstă.” Simt cum mă înroșesc. Simt cum îmi vine s-o iau de păr pe femeia aia și s-o dau cu capul de scaun, dar zâmbesc și îi răspund: „Da, sigur.” Mă ridic, îmi fac loc printre oameni, dar nu apare nici o doamnă să-mi ia locul; nu o vedeam de mulțime. Apoi tipa continuă: „Am vrut să văd cât de bine-crescută ești. Dar văd că nu ai cei șapte ani de-acasă.” Baba cealaltă face echipă cu ea, ca să mă facă să mă simt prost (din păcate pentru ele, nu m-am simțit deloc. Ele, de fapt, s-au făcut de râs): „Păi stă așa, parcă visează.” Normal că parcă visez, babă cretină, când dorm 4 ore pe noapte și stau la școală câteva ore. „Și alți oameni sunt obosiți”, i-am spus femeii, simțind că roșesc de nervi. „Da, dar noi suntem mai tinere și ar trebui să cedăm locul celor mai în vârstă. Acum stai jos, că poate doamna să stea și în picioare.” Mă așez înapoi pe scaun. Mă strâmb. Un om spune: „Nu vă enervați așa, nu are rost.” Altcineva spune undeva în spate: „Doamne, ce oameni.” Simțeam că la prima cobor, dar până la prima am hotărât c-aș fii prea proastă, după cât am stat în ploaie după tramvai.

    Serios acuma, chiar sunt prost-crescută eu sau e aia proastă? Adică știi ce, nici că mă interesează cât de bine-crescută sunt. Frate, asta e părerea mea și-o spun cu voce tare: Nu mai ofer niciun loc niciunei babe. Și susțin asta cât de tare pot. Nu are rost să-ți bați capul cu așa ceva. Frate, ești babă, stai în p**a mea acasă în pat, că acolo ți-e locul, nu prin tramvaie toată ziua.

    Probabil am exagerat și eu și am fost cam obraznică în postul ăsta, dar tot mă doare în p**ă.

Anunțuri
Comentarii
  1. tink3rbe11 spune:

    Naşpa ziua asta revoltătoare.Ştii cum se spune? Cine nu are un bătrân să-şi cumpere , cine nu să nu-şi dorească.Acuma…nah…dreptate ai şi tu pe partea ta , necesitate au şi ei pe partea lor, mai trateaza şi tu mai cu calm că până la urmă să ştii …contează respectul faţă de ceilalţi de fapt este respectul faţă de sine.Ce a făcut tipa…a fost bătaie de joc .

  2. rrhona spune:

    Beneficiez de faptul ca imi pot umfla burtica. Atunci cand cineva imi zice sa ii ofer locul, ii zic ca sunt insarcinata. Mereu in trei luni. E numar cu noroc.

  3. Edwin Crestinul Catolic Care Asculta Heavy-Metal Si Isi Baga Pula Daca AC/DC Canta In Romania! spune:

    Mai. Deci. Le cauta moartea pe acasa, dar ele umbla prin tramvai. Fix pula. Depinde de baba. 🙂 Imi plac alea de nationalitate maghiara. Is dragute. Dar pizda masii. Frou-frou de la Bucale cu pudelu si palariuta de danteluta ma enerveaza.

  4. sk8erchick spune:

    @tink3rbe11, vorba aia o spune și taică-miu. Da, am respect pentru cei mai în vârstă, dar frate, asta nu înseamnă să nu mai stau niciodată jos în tramvai, că trebuie să cedez locul unei babe. Și nu știu dacă ai observat, dar numai la ora de vârf se găsesc să umble cu tramvaiul, când iese lumea de la școală și de la lucru. Mai ales că nu plătesc bilet, că ei au gratuit. Merci de înțelegere, avem din ce in ce mai mult nevoie de oameni open-minded ca tine. 🙂
    @rrhona, Dumnezeule, e genial. :)) Nu m-aș fii gândit la asta nici în trei vieți. Respect!
    @Edwin, mie nu îmi place nici o babă, nici alea maghiare. :))

  5. Secretile Mariei spune:

    mda….:-j…vreti sa stati jos??..da!….bine si eu!:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s