New lovely hobby.

Posted: februarie 22, 2011 in Art, Stuff

New lovely hobby.

 

 

 

     De când mi-a pus taică-miu în mână vechiul lui aparat foto, un Panasonic Lumix, nu mă mai pot desprinde de el. Îl iau pe afară, îl iau în weekend-uri cu mine, îl țin la gât chiar și prin casă.

     Înainte nu vedeam frumusețea fotografiei, sau cel puțin, nu așa cum o văd acum. De când fotografiez orice îmi iese în cale, am o altă viziune asupra vieții și asupra oricărui lucru, cât de mic ar fi.

     De exemplu, dacă înainte priveam un copac fără să găsesc la el nimic interesant, acum stau și mă minunez de frumusețea lui și îi caut orice detaliu mic, orice secret. Așa văd lucrurile mult mai frumoase și asta nu numai când privesc prin obiectiv. Acum chiar și o musculiță sau un coș de gunoi mi se par misterioase și interesante.

     Am de gând să mă țin de fotografie, am de gând să citesc și cele câteva zeci de cărți despre fotografie ale lui taică-miu și să învăț cât mai multe.

     Și de azi înainte, o să postez zilnic câteva fotografii, făcute numai de mine, în speranța că cineva le va privi și le va comenta, spunându-și părerea, fie ea rea sau bună.

Comentarii
  1. […] articole Desene animateSpune NU drogurilor!Pluralul la telecomandă?!QuillingMult prea târziuNew lovely hobby.Da' e OK bă…Emily The StrangeFii o mamă fantastică!Sfârșitul lumii se mută […]

Lasă un comentariu